full screen background image

Peste 1 milion de euro investiți în dotarea tehnică a Rețelei Medicale Arcadia, în luna iulie a acestui an

Arcadia – Spitale și Centre Medicală continuă investițiile în sănătate. Potrivit unui comunicat de presă, doar în luna iulie 2021 cifra totală a investițiilor este de peste 1 milion de euro. Departamentul de Obstetrică-Ginecologie și Maternitatea Arcadia au adăugat tehnologiei deja existente un ecograf performant, dedicat investigațiilor de morfologie fetală și alte 4 ecografe pentru investigații punctuale. Departamentele de Gastroenterologie, Medicină internă și Endocrinologie au fost dotate cu alte 4 ecografe multidisciplinare, iar în Blocul operator a fost instalat încă un sistem C-arm, dedicat intervențiilor de chirurgie generală, neurochirurgie și chirurgie ortopedică, se arată într-un comunicat de presă. „În 2020 am investit într-un ritm accelerat. Și în 2021 rămânem aproape de nevoile pacienților, prin investiții în oameni și tehnologie. La începutul anului, am dotat centrele și spitalele din rețea cu o serie de instrumente și aparate medicale de ultimă generație care permit tratarea minim invazivă a unor afecțiuni neurologice frecvente, recuperarea mai rapidă a pacienților, dar și creșterea confortului postoperator. În luna iulie, am continuat, cu investiții de peste 1 milion de euro, iar la finalul anului vom inaugura Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia, un proiect de peste 10 milioane de euro”, spune Dan Fiterman, Director generala Arcadia – Spitale și Centre Medicale. Tehnologie de monitorizare de ultimă generație pentru specialitatea de obstetrică-ginecologie Ecografiile morfologice studiază anatomia bebeluşului și sunt recomandate în fiecare trimestru de sarcină pentru datarea sarcinii, anatomia și starea de bine fetală, precum și pentru detectarea unei serii extinse de anomalii fetale. Noul ecograf Voluson E10 BT 21, disponibil în Rețeaua Medicală Arcadia, dedicat investigațiilor de morfologie fetală, asigură o acuratețe vizuală sporită, oferind medicului claritate și precizie în aprecierea detaliilor anatomice ale fătului, mai arată sursa citată. Un nou standard în ecografia prenatală și ginecologică, examinarea cu acest tip de ecograf oferă avantaje importante precum îmbunătățirea examinării inimii fetale, achiziționarea rapidă și perfectă de imagini 3D sau volume eSTIC de înaltă calitate, fără întreruperi ale fluxului de lucru. De asemenea, ecograful Voluson E10 BT 21 optimizează timpul de examinare cu 67%, oferă viteze de volum ultra rapide, formate de imagine flexibile și o rezoluție excelentă de la examinări de rutină până la ecocardiografie fetală complexă. Ecografiile punctuale sunt ecografii intermediare, care evaluează creşterea fetală, lichidul amniotic, placenta, diverse patologii legate de sarcină. Noi ecografe de ultimă generație Voluson S10 BT 18 completează dotarea tehnică a Departamentului de Obstetrică-Ginecologie Arcadia. Ecografe multidisciplinare performante Noile sisteme ecografice multidisciplinare sunt dedicate unei sfere extinse de aplicații medicale – aplicații generale și de pediatrie, urologie și ortopedie, investigații vasculare și mamare, precum și pentru proceduri chirurgicale în anesteziologie și terapie intensivă. Acestea acoperă o gamă importantă de aplicații clinice, de la diagnosticare până la tratamente specializate (contrast, elastografie, ecografie invazivă, biopsii și navigare volumetrică). „Noile ecografe multidisciplinare disponibile în Centrele Medicale Arcadia aduc calitate excelentă a imaginii, instrumente avansate de imagistică și vizualizare pentru toate zonele de interes, toate pentru un diagnostic precis și un tratament adecvat, personalizat fiecărui pacient”, se mai arată în comunicat de presă emis de Arcadia. Soluții tehnologice avansate pentru intervenții chirurgicale de maximă precizie Extinderea Blocului operator al Spitalului Arcadia a presupus investiții importante, începute în urmă cu aproape 2 ani, care au continuat la începutul anului 2021 cu dotări state of the art pentru intervențiile de neurochirurgie. În iulie 2021 în Spitalul Arcadia a fost instalat un nou sistem C-arm, dedicat în special intervențiilor de chirurgie generală, neurochirurgie și chirurgie ortopedică. Multiplele funcții oferite de sistemul C-arm se traduc în beneficii importante pentru pacient. Complet digital, echipamentul asigură precizia gesturilor chirurgicale, iar sistemul de conectare rapidă permite îmbunătățirea fluxului operațional. Comutatorul manual de expunere permite expunere dublă, atât în modul fluoroscopie normală, cât și de nivel înalt. Echipamentul optimizează procesul de achiziție de imagini intraoperatorii, de procesare și de redare a acestora. Toate acestea înseamnă precizie și siguranță pentru fiecare gest operator. Despre Arcadia – Spitale și Centre Medicale Lider în sănătate în regiunea de Nord-Est, Arcadia – Spitale și Centre Medicale oferă servicii medicale integrate, fondate pe o structură complexă, într-o continuă dezvoltare (Spital Multidisciplinar, Spital de Cardiologie Intervențională, 3 Centre de Imagistică Medicală, Maternitate, 6 Centre Medicale). Echipa medicală de elită, echipamentele ultramoderne și dotările premium sunt doar câteva din motivele pentru care peste 1 milion de pacienți au ales serviciile Arcadia din 2010 și până în prezent.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments