În perioada 1-5 iulie 2026, la Memorialul Ipotești. Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” se vor desfășura Atelierele pentru copii moderate de scriitoarea Adina Popescu.
Cunoscută cititorilor de toate vârstele, autoarea romanelor din trilogia „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, „Cartea Pricoliciului” și „Cartea fetiței vampir”, a celebrelor „Povestiri de pe Calea Moșilor” și a îndrăgitului „Vine vacanța cu trenul din Franța”, le propune cititorilor cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani un atelier interactiv în care valorifică, pe lângă abilitățile și talentul de a scrie, și experiența pe care o are ca jurnalist, scenograf și regizor de scurtmetraj.
Atelierul reprezintă un mod plăcut de a deprinde tehnici variate, creative, de redactare de text, pornind de la o temă dată și primind un feedback imediat de la o scriitoare apreciată.
Cei interesați sunt invitați să se înscrie trimițând un email la adresa m.ipotesti@gmail.com, care să conțină următoarele informații: nume, prenume, vârstă, clasa școala și o scurtă motivare a înscrierii.
Organizatorii vor asigura cazarea și masa pentru 15 persoane în ordinea înscrierii.