Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, a fost ales vicepreședinte al Partidului Național Liberal în cadrul Congresului Extraordinar al formațiunii, desfășurat sâmbătă, 21 iunie. Decizia face parte din procesul de desemnare a noii conduceri naționale a partidului pentru următorii patru ani.
În cadrul congresului, premierul Ilie Bolojan a fost reales președinte al PNL, obținând 1.769 de voturi, echivalentul a 96% din sufragiile exprimate de delegați. Congresul a validat echipa propusă prin moțiunea „Modernizare cu Rădăcini”, care va coordona activitatea partidului și pregătirea principalelor scrutinuri electorale din perioada 2028–2030.
Din noul Birou Executiv Național fac parte Dan Motreanu, în funcția de prim-vicepreședinte, Robert Sighiartău – secretar general, precum și vicepreședinții Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu, Gabriela Horga, Alexandru Muraru, Siegfried Mureșan, Dragoș Pîslaru, Ioan Popa și Florin Roman.
Pentru organizația PNL Iași, alegerea lui Alexandru Muraru reprezintă menținerea unei reprezentări la cel mai înalt nivel de decizie din partid. Liderul liberal a declarat că numirea sa constituie și o recunoaștere a rezultatelor obținute de filiala ieșeană în ultimii ani.
„Avem nevoie de un partid bazat pe disciplină, competență, reguli clare și asumarea responsabilității. Reforma administrației trebuie să fie însoțită de reforma clasei politice. Românii așteaptă mai puține conflicte și mai multe rezultate din partea celor aflați la guvernare”, a transmis Alexandru Muraru.
Noua poziție ocupată de liderul liberal poate avea implicații și pentru reprezentarea intereselor județului Iași în raport cu deciziile luate la nivel central. În perioada următoare, proiecte strategice precum Autostrada Unirii A8, Trenul Metropolitan Iași, electrificarea căii ferate Iași–Ungheni, dezvoltarea Aeroportului Iași, precum și investițiile din sănătate și educație vor necesita o colaborare strânsă între autoritățile locale și Guvern.