Ateneul Național din Iași își propune să extindă evenimentele culturale și în alte cartiere ale orașului, pe lângă activitățile deja organizate în Tătărași. Conducerea instituției anunță noi proiecte dedicate comunităților din Alexandru cel Bun și Nicolina, dar și planuri pentru transformarea cinematografului Dacia în viitorul „Ateneu al Copiilor”.
Directorul artistic Gheorghiță Rusu Persic a explicat la Viva FM că una dintre problemele majore ale Iașului este concentrarea infrastructurii culturale în zona centrală a orașului.
După succesul edițiilor organizate în Tătărași și Alexandru, Ateneul pregătește în acest an și prima ediție a Zilelor Cartierului Nicolina. Totodată, instituția continuă proiectele estivale dedicate copiilor și familiilor, inclusiv programul „Vacanță recreativă”, organizat la Baia Turcească.
Cursurile organizate în cadrul programului sunt gratuite, însă locurile vor fi limitate. Reprezentanții Ateneului îi sfătuiesc pe părinți să urmărească pagina oficială a instituției pentru perioada înscrierilor.
În paralel, instituția pregătește pentru toamnă o nouă premieră de teatru cu invitați speciali din București și continuarea stagiunii estivale, care va include concerte, spectacole și evenimente organizate în Grădina Palas și la Centrul Internațional de Artă Contemporană Baia Turcească.
Mai multe detalii puteți afla din emisiunea Față în Față, de pe site-ul www.vivafm.ro: