VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Centru de evaluare și tratament în boala Parkinson avansată

La Spitalul Clinic Județean Suceava a fost inaugurat Centrul de evaluare și tratament în boala Parkinson avansată.

Primului pacient i-a fost inserată o gastrostomă percutantă, necesară în tratamentul acestei afecțiuni.

Procedura a fost realizată în Blocul Operator de către o echipă multi-disciplinară, avându-l ca invitat pe medicul primar gastroenterolog MARIUS CIORBA de la Spitalul Clinic Târgu Mureș.

Costurile aferente acestor proceduri și terapia pacientului sunt decontate integral de la bugetul de stat.

Coordonatorul Centrului de evaluare si tratament în boala Parkinson de la Suceava, medicul neurolog DANIELA NEAGU, a precizat că adresabilitatea este pentru orice pacient eligibil din județul Suceava sau din țară.

Ea a adăugat că – o dată inițiată procedura – pacientul va putea continua terapia în localitatea de domiciliu, prin intermediul neurologului curant.

Boala Parkinson este o afecțiune neurologică cu evoluție lent progresivă, la care schema de tratament trebuie adaptată permanent nevoilor pacientului, precum și stadiului de boală.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/12/31/bilant-radiologie-interventionala-spital-suceava/

Distribuie

Din aceeși categorie

Atenționare meteorologică – Cod Galben pentru județul Iași

Autostrăzile Moldovei primesc finanțare europeană: România va accesa 16,6 miliarde de euro prin programul SAFE

Iașul schimbă circulația din zona Palatului Culturii printr-o finanțare de aproape 29 de milioane de euro

AUDIO – Ateliere gratuite de poveste și joacă, la Biblioteca Județeană Neamț

Știri sugerate