Criza politică din România continuă să genereze incertitudine, iar lipsa unui consens pentru formarea unei majorități stabile afectează atât economia, cât și încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Invitat în emisiunea „Față în față” de la Viva FM, profesorul universitar Sorin Bocancea a susținut că actualul blocaj nu mai poate fi depășit prin negocieri politice și că soluția o reprezintă revenirea la votul cetățenilor.
Potrivit acestuia, relațiile dintre principalele formațiuni politice sunt prea tensionate pentru a mai permite o colaborare eficientă în actuala legislatură. Bocancea consideră că orice încercare de compromis ar prelungi doar o stare de instabilitate care produce efecte economice și sociale.
, a declarat profesorul Sorin Bocancea în studioul Viva FM.
În opinia sa, partidele trebuie să-și asume consecințele deciziilor politice pe care le-au luat în ultimele luni și să lase electoratul să decidă o nouă configurație parlamentară.
Invitatul emisiunii apreciază că o eventuală consultare anticipată a electoratului ar putea conduce la formarea unei majorități mai stabile și mai capabile să implementeze reformele necesare pentru accesarea fondurilor europene și echilibrarea situației economice.
De asemenea, profesorul a avertizat că prelungirea actualei crize riscă să afecteze imaginea României în fața investitorilor și a partenerilor externi, într-un moment în care țara are nevoie de stabilitate și predictibilitate.