Doza de educaţie (DDE) – Suntem atât de obișnuiți cu știrile care încep cu „alarmant”, „șocant” sau „îngrijorător”, încât atunci când apare o veste bună aproape că ne uităm după literele mici din contract. Unde-i capcana? Ce n-am citit?
Ei bine, există și vești care merită să fie auzite. Potrivit Raportului Național privind Situația Drogurilor în România 2025, consumul de droguri ilicite în rândul elevilor români de 16 ani este în scădere față de acum cinci ani. În 2024, aproximativ unul din 16 adolescenți a declarat că a încercat măcar o dată un drog ilegal. Este mai puțin decât în urmă cu cinci ani. Da, e o veste bună. Și nu, nu înseamnă că problema a dispărut.
Dar raportul vine și cu un detaliu care ne obligă să privim imaginea completă. În categoria de vârstă 15-34 de ani, consumul este în scădere la bărbați, însă în creștere la femei. Cu alte cuvinte, atunci când credem că începem să înțelegem fenomenul, el schimbă direcția.
Asta ne învață ceva important: adicțiile nu țin cont de stereotipuri. Nu aleg doar anumite cartiere, anumite familii sau anumite tipuri de oameni. Și nici prevenția nu poate funcționa după rețete vechi.
Uneori avem impresia că tinerii nu ascultă. Că orice spune un adult intră pe o ureche și iese direct pe TikTok. Dar realitatea e mai nuanțată.
Adolescenții ascultă. Doar că filtrează. Observă dacă îi judecăm sau dacă îi înțelegem. Dacă le ținem predici sau dacă purtăm conversații.
Poate că tocmai aici se ascunde explicația acestor cifre ceva mai optimiste. În ultimii ani s-a vorbit mai des despre sănătatea mintală, despre presiunea grupului, despre anxietate și despre curajul de a cere ajutor. Nu suficient, dar mai mult decât înainte. Iar uneori o discuție sinceră valorează mai mult decât o sută de interdicții.
Și încă ceva. Să nu transformăm fiecare adolescent într-un suspect și nici fiecare statistică într-un motiv de panică. Frica educă foarte prost. Încrederea, însă, poate construi ceva extraordinar.
Așa că, dacă există o concluzie, aceasta este simplă: atunci când cifrele ne dau un motiv de speranță, să nu-l ignorăm. Să continuăm să vorbim cu copiii noștri înainte ca alții să vorbească în locul nostru.
Pentru că prevenția nu începe cu un control. Începe cu o conversație. Iar uneori, exact acea conversație poate schimba o viață.
prof. Maria Adriana Nichitean
