Doza de educaţie (DDE) – Săptămâna aceasta, mii de tineri intră în sălile de examen pentru Bacalaureat.

Și, ca în fiecare an, vom auzi aceeași formulare solemnă: „examenul maturității”.

De fiecare dată mă amuză puțin expresia asta. Pentru că, sincer, dacă Bacalaureatul ar măsura maturitatea, mulți dintre noi ar trebui să îl mai susținem o dată la 40 sau 50 de ani.

Bacul măsoară multe lucruri: cunoștințe, atenție, disciplină, capacitatea de a gestiona emoțiile într-o dimineață cu prea puțin somn și prea multă cafea.
Dar maturitatea? Aceea vine mai târziu. Uneori când înveți să plătești facturi. Alteori când îți ceri scuze. Când pierzi ceva important. Sau când înțelegi că nu poți controla totul.

Pentru absolvenții de liceu însă, Bacalaureatul marchează altceva. Sfârșitul unei epoci. Poate ultima vară din viață în care grupul de prieteni este încă aproape întreg. Ultima perioadă în care viitorul nu are încă o formă clară.

După examen, drumurile încep să se despartă. Unii merg la facultate. Alții aleg să muncească. Unii pleacă din oraș. Alții din țară. Iar ceea ce astăzi pare permanent începe încet să se transforme în amintire.

De aceea cred că Bacalaureatul este mai puțin despre note și mai mult despre praguri. Despre acel moment rar în care închizi o ușă fără să știi exact ce se află dincolo de următoarea.

La 18 sau 19 ani, ai impresia că examenul acesta va defini totul. Peste zece ani, vei descoperi că a definit mult mai puțin decât credeai. Viața are obiceiul să ofere și alte examene. Unele fără sală, fără supraveghetori și fără barem. Iar vestea bună este că la cele mai importante dintre ele nu contează nota de la Bac.

Așa că, dragi absolvenți, intrați în sălile de examen cu încredere. Faceți tot ce știți mai bine. Și apoi mergeți înainte. Pentru că Bacalaureatul este important. Dar nu atât de important pe cât credeți astăzi.

În schimb, omul care veți deveni după el contează enorm. Iar pentru acel examen aveți la dispoziție tot restul vieții.

prof. Maria Adriana Nichitean