Doza de educaţie (DDE) – Fiind vineri, cred că ne putem permite un subiect ceva mai relaxat. Deși este unul cât se poate de serios… Râsul.
Da, acel lucru pe care îl facem de mici, gratuit, fără cursuri de formare, fără certificări și fără să primim diplomă la final. Și totuși, am senzația că odată cu vârsta devenim din ce în ce mai performanți la multe lucruri și din ce în ce mai zgârciți cu râsul.
Dacă nu mă credeți, priviți un copil de cinci ani și un adult de patruzeci. Copilul poate râde pentru că un porumbel a mers caraghios prin curte. Adultul are nevoie de trei zile libere, un salariu mărit, vreme bună și poate și o aliniere favorabilă a planetelor. Pe undeva, pe drumul spre maturitate, am început să confundăm seriozitatea cu încruntarea. Ca și cum oamenii responsabili ar trebui să fie permanent preocupați, apăsați și ocupați.
Dar viața ne arată exact contrariul.
Oamenii care reușesc să păstreze umorul nu sunt cei care au cele mai puține probleme. De multe ori sunt cei care au învățat să le suporte mai bine. Pentru că râsul nu înseamnă că ignori realitatea. Nu înseamnă că totul este perfect. Nu înseamnă superficialitate.
Înseamnă să poți privi uneori dificultățile fără să le lași să îți ocupe tot spațiul interior.
Și dacă stăm să ne gândim, râsul este o competență extrem de complexă. Îți trebuie inteligență ca să înțelegi o glumă. Îți trebuie flexibilitate ca să vezi partea amuzantă a unei situații. Îți trebuie echilibru emoțional ca să poți râde inclusiv de tine. Iar aici apare… poate cea mai rară formă de umor: autoironia. Capacitatea de a te lua în serios în ceea ce faci, dar de a nu te lua prea în serios pe tine însuți.
Să recunoaștem, uneori suntem amuzanți fără să vrem. Căutăm telefonul în timp ce vorbim la telefon. Punem ochelarii pe cap și apoi îi căutăm prin toată casa. Intrăm într-o cameră și uităm de ce am venit. Apropo, dacă vi s-a întâmplat și vouă asta vă reamintesc că nu sunteți singuri. Suntem o comunitate mult mai mare decât pare.
Poate că tocmai de aceea râsul apropie oamenii atât de repede. În momentul în care râdem împreună, renunțăm pentru câteva clipe la măști, la roluri și la impresia că trebuie să fim perfecți.
Așa că, la final de săptămână, vă propun un exercițiu simplu: căutați un motiv să râdeți astăzi. Nu unul extraordinar. Unul obișnuit.
Pentru că, dintre toate competențele pe care încercăm să le dezvoltăm de-a lungul vieții, una dintre cele mai valoroase rămâne aceasta: Să putem trece prin viață cu responsabilitate, fără să uităm să zâmbim.
Iar adesea, exact oamenii care știu să râdă sunt cei care iau viața cel mai în serios.
prof. Maria Adriana Nichitean
