Doza de educaţie (DDE) – Cred că mulți dintre noi avem o relație disfuncțională cu fericirea.
Ne purtăm cu ea ca și cum ar fi un tren care urmează să sosească într-o zi în gară. Și tot așteptăm.
Vom fi fericiți când terminăm școala. Când luăm examenul. Când găsim jobul potrivit. Când schimbăm mașina. Când renovăm casa. Când plecăm în concediu. Când copiii cresc…
Și, fără să ne dăm seama, transformăm fericirea într-un proiect pentru viitor.
Problema este că viitorul face ce face… și când ajunge, se transformă imediat în prezent și ne oferă o nouă condiție pentru fericire.
Așa că alergăm mai departe. Mai avem nevoie de ceva. Încă puțin. Încă un pas. Încă un obiectiv. Încă o bifă pe lista vieții.
Și tocmai aici apare paradoxul. De multe ori nu suntem nefericiți pentru că ne lipsește ceva important. Suntem nefericiți pentru că ne-am obișnuit atât de mult cu ceea ce avem, încât nu mai observăm.
Ne-am obișnuit cu oamenii care ne iubesc. Cu prietenii care ne răspund la telefon. Cu sănătatea, atunci când o avem. Cu casa în care ne întoarcem seara. Cu cafeaua băută în liniște dimineața.
Apropo de cafea, dacă dispare zahărul din ceașcă observăm imediat. Dacă există, ni se pare normal. Cam așa funcționează și mintea noastră cu multe dintre lucrurile bune din viață… Le vedem abia când lipsesc.
Poate de aceea oamenii nu sunt neapărat mai fericiți atunci când au mai mult. De cele mai multe ori sunt mai fericiți atunci când devin mai atenți.
Atunci când observă. Atunci când apreciază. Atunci când se opresc din goană suficient cât să privească în jur.
Nu spun că nu trebuie să avem obiective. Nici că trebuie să ne mulțumim cu orice. Progresul este important. Visurile sunt importante. Dar e păcat să trăim toată viața cu impresia că fericirea ne așteaptă la următoarea stație.
Pentru că există șanse mari să fi urcat deja în tren fără să ne dăm seama.
Așa că astăzi vă propun un exercițiu simplu. Nu vă gândiți la ce vă lipsește. Gândiți-vă la trei lucruri pe care le considerați atât de normale, încât aproape că nu le mai vedeți.
S-ar putea să descoperiți că o parte din fericirea pe care o căutați nu este în fața dumneavoastră. Este deja aici. Doar că, între griji, planuri și alergătură, așteaptă să fie observată.
prof. Maria Adriana Nichitean
