Doza de educaţie (DDE) – Săptămâna trecută, în multe licee au avut loc cursurile festive ale absolvenților de clasa a XII-a. Momente emoționante, fotografii, flori, aplauze și, desigur, premiile.
Pe scenă au urcat șefii de promoție, premianții, elevii cu medii impresionante. Și pe bună dreptate. Munca, perseverența și rezultatele merită recunoscute și apreciate.
Dar, privind spre sală, mi-am imaginat că undeva, pe unul dintre ultimele rânduri, stă și elevul care nu a luat niciodată premiu. Cel care a terminat cu o medie decentă, fără să impresioneze catalogul. Cel care n-a fost chemat pe scenă și care, poate, s-a întrebat pentru câteva secunde dacă și unde se încadrează el în poveste.
Iar întrebarea aceasta merită discutată.
Pentru că școala premiază, în mod firesc, performanța academică. Însă viața are un sistem de evaluare mult mai ciudat. Uneori chiar derutant.
În școală, de regulă, câștigă cel care răspunde corect. În viață, de multe ori câștigă cel care pune întrebările potrivite.
În școală, contează să găsești soluția din manual. În viață, contează să găsești o soluție care nu există încă în manual.
Și poate că vestea cea mai bună pentru elevii care n-au urcat pe scenă este că succesul nu respectă întotdeauna clasamentul de la festivitate.
De-a lungul timpului am întâlnit foști premianți care au rămas oameni excepționali și au construit cariere remarcabile. Dar am întâlnit și foști elevi perfect obișnuiți care au devenit antreprenori, medici, profesioniști apreciați, oameni echilibrați și fericiți.
Pentru că, după ce se închide catalogul, intră în joc alte lucruri: capacitatea de a lucra cu oamenii, curajul de a încerca, rezistența la eșec, adaptarea, creativitatea și poate una dintre cele mai rare competențe – aceea de a nu renunța.
De fapt, dacă ne uităm sincer la propria viață, puțini dintre noi suntem întrebați astăzi ce medie am avut în clasa a XII-a. În schimb, suntem evaluați aproape zilnic după cum comunicăm, cum colaborăm, cum rezolvăm probleme și cum ne comportăm cu ceilalți.
Așa că aplauzele pentru premianți sunt meritate. Dar poate că merită un gând și cei care au coborât de pe scenă doar în imaginația lor. Cei care nu au primit diplomă, dar care își construiesc, în ritmul lor, propriul drum.
Pentru că fotografia de la festivitate surprinde un moment. Viața, însă, este un film lung.
prof. Maria Adriana Nichitean
