Doza de educaţie (DDE) – Dacă ar putea vorbi, am senzația că în perioada asta până și cafeaua ar spune: „Îmi pare rău, dar de aici te descurci singură.”
E iunie și oriunde întorc capul, aud aceeași propoziție. O spun profesori, elevi, părinți și chiar oameni care nu mai au de mult legătură cu școala: „Nu știu ce am, dar sunt foarte obosit.”
Și nu, nu este doar o impresie. Nici lene. Nici lipsă de voință. Există ceva ce am putea numi, fără să greșim prea mult, „oboseala de iunie”.
Este perioada aceea din an în care corpul este prezent, dar parcă sufletul și-a trimis deja cererea de concediu.
După nouă luni de alergat între ore, ședințe, teste, proiecte, rapoarte, evaluări, activități și termene-limită, mulți oameni funcționează acum pe baza unei resurse extrem de fragile: speranța că vacanța este aproape.
Mai ales în școli, fenomenul este vizibil. Profesorii au ajuns la finalul unui maraton început în septembrie. Și să nu ne imaginăm că oboseala vine doar din numărul de ore petrecute la clasă.
Există o oboseală pe care nu o măsoară niciun ceas și niciun pontaj. Oboseala de a fi atent permanent. Oboseala de a răspunde la întrebări. Oboseala de a gestiona emoții, conflicte, situații neprevăzute și generații care se schimbă mai repede decât manualele.
La fel și elevii. Deși unii visează deja la vacanță, creierul lor încă jonglează cu examene, medii și decizii pentru viitor.
Paradoxal, tocmai acum, când zilele sunt mai lungi, iar soarele pare să ne invite afară, energia multora este la minim. Și există o explicație simplă.
Oboseala nu apare doar după efort intens. Ea apare și după efort îndelungat. Dacă alergi o sută de metri, obosești. Dar dacă mergi nouă luni fără să te oprești cu adevărat, obosești altfel. Mai profund. Mai tăcut.
Problema este că această stare este adesea interpretată greșit. Ne uităm la noi și spunem: „Ar trebui să fiu mai motivat.” Ne uităm la ceilalți și spunem:
„Parcă nu mai au chef de nimic.” În realitate, de multe ori nu este lipsă de chef. Este pur și simplu rezervorul aproape gol.
Poate că în iunie ar trebui să fim puțin mai îngăduitori. Cu elevii. Cu profesorii. Cu colegii. Cu părinții. Și, mai ales, cu noi înșine. Gândind că am muncit mult și suntem obosiți.
Iar acesta nu este un semn de slăbiciune. Este dovada că am fost implicați.
prof. Maria Adriana Nichitean
