Doza de educaţie (DDE) – Pe 10 iunie s-a sărbătorit Ziua Parașutistului Militar – o ocazie minunată să vorbim despre zbor, dar nu doar cel cu parașuta, ci și despre zborul prin viață. Cu ceva ani în urmă am făcut un salt cu parașuta, în tandem cu un instructor – o experiență care mi-a lăsat inima bătând atât de tare încât credeam că poate zbura singură. În acel moment, în căderea liberă, în aerul rece, am simțit două lucruri esențiale: emoția libertății și siguranța oferită de mâna care mă ținea ferm.
Acum, gândind la acea experiență, am pus-o în oglindă cu zborul adolescenților spre viața independentă și rolul părinților, în perioada aceasta provocatoare. Și mi-a venit brusc pofta de a intra în dialog cu ei, cu adolescenții și părinții de adolescenți…
Dragii mei adolescenți, viața voastră este ca acel salt – un moment unic în care începeți să zburați singuri, dar cu toate provocările, curajul și uneori frica care vin la pachet. Însă, așa cum parașutistul în tandem nu ar face niciodată saltul fără instructor, bine ar fi ca nici voi să nu vă aventurați singuri în necunoscut. Chiar e ok să simțiți că uneori părinții sau mentorii sunt acolo, nu să vă controleze, ci să vă ofere sprijin și echilibru, să vă ajute să deschideți ochii larg și să înțelegeți lumea de la înălțime.
Dragi părinți, nu uitați să vă amintiți: voi sunteți instructorii în tandem din viața lor. Nu îi împiedicați să zboare liber, dar nu îi lăsați să cadă fără parașută. Ascultați-le temerile, susțineți-le curajul, dar lăsați-le spațiu să învețe să-și întindă aripile. Nu e despre a le controla fiecare mișcare, ci de a fi acolo când au nevoie, să simtă mâna care îi prinde.
Viața nu vine cu manual, iar fiecare salt are un grad de necunoscut. Dar cu o bază solidă de încredere, iubire și răbdare, zborul devine nu doar o nevoie, ci o plăcere. Și dacă tot e să vorbim despre învățat să zbori – nu uitați, cel mai greu nu e să sari, ci să te ridici de fiecare dată când simți că ai căzut.
Concluzia? Zborul e o metaforă a vieții și a creșterii. Adolescenții trebuie încurajați să-și asume riscuri și să exploreze, în timp ce părinții au rolul de a le fi parașută și aripi. Nu e o poveste despre frică sau control, ci despre încredere, echilibru și o doză sănătoasă de nebunie.
Pentru că viața, ca și un salt cu parașuta, e mult mai frumoasă când o trăiești cu sufletul deschis, chiar dacă inima îți bate cu putere. Ce poate fi mai minunat decât să te lași purtat de viață… cu parașuta pregătită.
prof. Maria Adriana Nichitean
