VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Primarului Sucevei nu-i plac plăcuțele…

Grea dilemă!
Având în vedere ultimele divergențe cu unicul vecin, Canada nu se poate hotărâ dacă să devină al 28–lea stat al Uniunii Europene sau al 51–lea al Statelor Unite.
ANATOLI PRIMAKOV s-a gândit adânc câteva secunde și propune varianta cu adevărat câștigătoare : Canada să se unească cu România și, astfel, să devină cea mai mare regiune a țării noastre ! Recunoaștem, ne-am inspirat un pic de la un fost președinte…

Probabil primarului de Suceava VASILE RÎMBU nu-i prea plac înscrisurile!
Așa că a dat jos placa cu numele primarilor, care stătea cuminte pe un perete al holului de la intrare.
Oare din ce motiv?
S-o fi supărat că predecesorul său a domnit 20 de ani?
Sau, poate, că numele lui nu va avea aceeași durată?
Cine știe?
Vom trăi și vom vedea…

Internetul e plin de influenceri bombardieri!
De exemplu, un american, care de 10 ani mănâncă numai de la fast-food, îi sfătuiește pe flămânzi să-i urmeze exemplul, deoarece fast-food-ul este foarte gustos, iar prepararea hranei acasă costă foarte mult.
Dar, oare, nu costă mai mult tratamentele medicale, obligatorii după îngurgitarea a tot felul de porcării?
Dacă nu ne credeți pe noi, fiți atenți la părerea avizată a unui bucătar cu atestat la Rahova…

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Oamenii care știu să râdă sunt cei care iau viața cel mai în serios

    Laudă Rusia, dar încasează salariul de la UE…

    Fericirea care așteaptă să fie observată

    Catrinel Bejenariu, despre „PUF cel Ghiduș”, spectacolul în care copiii devin creatorii poveștii

    Emisiuni sugerate

    Doza de Educație