Miercuri, 16 septembrie, a avut loc Târgul Provinciei Luxemburg din Belgia, în Piaţa Luxemburg din Bruxelles, lângă Parlamentul European.
În cadrul acestui târg au fost prezente mai mult de 50 de companii şi întreprinzători particulari, care au oferit spre vânzare produse tradiţionale din Sud Estul Belgiei, promovând în acelaşi timp turismul, arta şi cultura locală.
Invitat la această manifestare, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a declarat: “Consiliul Judeţean Suceava este partener din această primăvară cu Provincia Luxemburg, iar astăzi am primit invitaţia ca judeţul Suceava să fie invitatul de onoare la Ediţia din 2017. Târgul luxemburghez Bruxelles Champetre este una din manifestările tradiţionale din capitala Europei, anul acesta fiind cea de a 29-a ediţie, urmărindu-se promovarea produselor tradiţionale dar si a culturii, tradiţiilor si turismului. Suntem onoraţi de aceasta invitaţie şi mulţumirile mele sunt adresate Guvernatorului Bernard Caprasse şi ambasadorilor Ştefan Tinca, Philippe Beke, precum şi fostului ambasador Patrick Nothomb dar şi ministrului agriculturii, naturii şi turismului din Wallonia, domnul Rene Collin, cei care au făcut, alături de noi, ca acest nou parteneriat să producă rezultate imediate.”
În discursul său, Preşedintele Cătălin Nechifor a mai spus: “Pentru noi, prezenţa la cea de a 31-a ediţie înseamnă o expunere semnificativă în inima Europei atât pentru locuitorii din Bruxelles cât şi pentru românii care lucrează şi trăiesc în Belgia. Cu siguranţă vom reprezenta la nivel înalt România, împreună cu Asociaţia Produs în Bucovina, Asociaţia pentru Turism Bucovina, Ansamblul artistic profesionist Ciprian Porumbescu, dar si alţi parteneri tradiţionali.”