full screen background image

Doi fraţi din Udeşti, reţinuţi pentru tentativă de omor

DAN IOAN PARVAN - ARESTAT PREVENTIV - TIMISOARA     În cursul zilei de luni, bărbatul de 54 de ani, din comuna Udeşti, victima agresiunii comise, duminică, de doi localnici, de 18 și 19 ani, a fost examinat din punct de vedere medico-legal.

S-a concluzionat preliminar că, prin natura leziunilor produse, viaţa i-a fost pusă în primejdie.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Aceştia au stabilit faptul că, duminică, 13 septembrie, în jurul orei 20.30, pe raza comunei Udeşti, pe fondul unui conflict spontan şi a consumului de băuturi alcoolice, cei doi fraţi au exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor, fiind dispusă măsura reţinerii agresorilor pentru 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentaţi Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă.

În baza ordonanţei de reţinere, inculpaţii au fost încarcerați în arestul I.P.J. Suceava.

comments

comments