full screen background image

Tânăr din Păltinoasa prins după ce a furat din Gura Humorului o bicicletă şi un mobil

Mobil     Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată, luni, de un localnic, de 66 de ani, despre faptul că, în cursul zilei, în intervalul orar 12.40-14.00, persoane necunoscute i-au sustras, din scara blocului unde locuiește, o bicicletă, lăsată neasigurată.

Ulterior, în jurul orei 17.05, un alt localnic, de 63 de ani, a sesizat poliția despre faptul că o persoană pe care o cunoaşte din vedere, profitând de neatenției lui, i-a sustras telefonul mobil, de pe o masă aflată în curtea locuinţei.

În urma activităților întreprinse de polițiști a fost identificat autorul faptelor ca fiind un tânăr, de 23 de ani, din comuna Păltinoasa, care se afla în stare de ebrietate și care avea asupra sa telefonul sustras.

În cauză s-au întocmit două dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea recuperării bicicletei sustrase.

comments

comments