În ședința de joi a Consilului Local Fălticeni, s-a discutat proiectul de hotărâre, inițiat de primarul Cătălin Coman, privind mutarea maternității, din strada Sucevei, în clădirea Colegiului “Vasile Lovinescu”, de pe strada Ion Creangă.
Consilierii opoziției s-au opus, și de această dată, alocării fondurilor necesare transformării spațiului școlar într-unul medical.
Liberalii fălticeneni consideră că banii necesari sunt mult prea mulţi și că mult mai oportună ar fi mutarea direct în noua clădire a Spitalului municipal, care ar putea fi finalizată abia la sfârşitul anului viitor.
Detalii despre acest subiect ne-a dat chiar primarul Cătălin Coman, care a intrat în legătură directă cu Andrada, la Viva Cafe.
El a declarat că a rămas cu un “gust amar” după ședința de joi.
“E vorba doar de o parte din consilieri, adica doar consilierii care aparțin PNL, aici, la Fălticeni, care s-au abținut de la vot, nu au votat împotrivă, dar conform legii, este același lucru. Am rămas cu un gust amar după ședința de ieri, pentru că, într-adevăr, un lucru extrem de important și de necesar pentru Fălticeni, nu a putut fi rezolvat.
Purtăm discuții de aproximativ un an de zile, în Consiliul Local, cu toți cei implicați, am găsit o soluție perfect valabilă, de a muta maternitatea într-o clădire care aparține domeniului public a municipiului, care va rămâne a municipiului Fălticeni. Este singura soluție pe care am găsit-o și am transmis-o consilierilor locali, și de aceea am un gust amar, pentru că de un an de zile tot vorbim, iar în ședinta Consiliului Local din luna iulie le-am pus la dispoziție un document scris, înregistrat, în care le-am explicat pe larg ceea ce dorim să facem acolo, și care este soluția. I-am rugat ca, în situația în care nu le convine această soluție identificată, dacă au alta mai bună, suntem dispuși să dialogăm.
Iată că a trecut un an și câteva săptămâni, n-am primit absolut niciun răspuns, iar în ședința de ieri, când trebuia să luăm această decizie extrem de importantă, pentru că suntem cu cuțitul la os, n-au înțeles consilierii de la PNL că trebuie să depășească orgoliile politice sau de alta natură, și să voteze pentru binele orașului, pentru binele fălticenenilor, așa cum au promis în campania electorală și ori de câte ori au ocazia.
Nici acum nu pot să realizez cât de indiferenți au putut fi la o problemă extrem, extrem de gravă.”
Cât despre o următoare ședință care va avea ca subiect principal mutarea maternității, primarul Cătălin Coman a declarat:
“Joi (3 septembrie), la ora 13, am convocat toți consilierii locali, am convocat și reprezentanții Fundației Caritatea, care ne-au transmis că au avut suficientă răbdare cu noi, care ne-au transmis că trebuie să găsim urgent o soluție, pentru că vor ca să evacuăm acea clădire. Sperăm să găsim soluția cât mai repede!”
Pe siteul vivafm.ro puteţi asculta înregistrarea integrală a discuţiilor pe acest subiect, din şedinţa de joi a Consiliului Local Fălticeni (http://www.vivafm.ro/2015/08/28/mutarea-maternitatii-din-falticeni-respinsa-in-consiliul-local/).
În altă ordine de idei, întrebat fiind cum decurg lucrările pe renumita stradă a Sucevei, domnul primar a răspuns:
“Vreau să anunţ, în premieră: duminică seara, la ora 22:30 va începe turnarea primului strat de covor asfaltic. Se va lucra noaptea, pentru că zona este foarte aglomerată. Vom încerca să folosim cât mai mult acest interval orar, pentru că solicitarea pe care am făcut-o la Prefectură, de a devia traficul, nu ne-a fost acceptată, și am fost nevoiți să găsim altă soluție.
Pentru fălticeneni, vreau să le spun că duminică seara spre luni, începe asfaltarea pe Strada Sucevei!”
Ascultă întreaga intervenţie a lui Cătălin Coman la Radio VIVA FM.