full screen background image

Şedinţa Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, la sediul Prefecturii

prefectura     La sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, a avut loc, joi, prima şedinţă a echipei interinstituţionale de lucru pentru realizarea cooperării în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane la nivelul judeţului Suceava.

La întâlnire au participat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Poliţiei Locale Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Agenţiei Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Suceava, Tribunalului Suceava, Asociaţiei SEVA, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Inspectoratului Şcolar al Judeţului Suceava, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava.

Printre obiectivele echipei interinstituţionale de lucru constituite la nivelul judeţului Suceava menţionăm următoarele: consolidarea cooperării dintre instituţiile relevante cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane; întărirea capacităţii locale în prevenirea şi protecţia persoanelor potenţiale victime ale traficului de persoane; îmbunătăţirea gradului de cunoaştere a dimensiunilor, caracteristicilor şi tendinţelor traficului de persoane ce afectează judeţul Suceava; cercetarea şi evaluarea periodică a dimensiunilor, caracteristicilor şi evoluţiei fenomenului privind traficul de persoane.

În cadrul şedinţei, s-a prezentat Hotărârea nr. 475 din 24.06.2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.142/2012 privind aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016 şi a Planului naţional de acţiune 2012-2014 pentru implementarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016 (obiectivul general nr. 5 – ,,Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării SNITP” şi obiectivului specific 5.1. – ,,Consolidarea cooperării dintre instituţiile relevante cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi în oferirea de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de persoane”).

De asemenea, s-a făcut şi o prezentare a activităţii Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava, subliniindu-se în primul rând efectele pozitive ale celor patru campanii naţionale implementate la nivel judeţean în anul 2014: “Nepăsarea ne face complici”,  “Victimă a traficului de personae poţi fi chiar tu“, “Exploatarea ucide suflete! Alege să nu judeci! Alege sa cunoşti! Alege să previi! “, “Not for sale – say stop to human trafficking“ (proiect transfrontalier în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii Filiala Suceava).

La finalul întâlnirii, prefectul judeţului, Constantin Harasim, a venit cu propunerea încheierii unui parteneriat între instituţiile nominalizate în acest grup de lucru şi reprezentanţii societăţii civile în vederea accesării fondurilor necesare pentru demararea unor campanii judeţene de prevenire a traficului de persoane la nivel regional. De asemenea, a subliniat faptul că traficul de persoane constituie o încălcare a drepturilor omului şi o atingere majoră adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane, o ameninţare asupra securităţii individului şi a valorilor sociale şi morale.

Deşi se află pe agendele internaţionale, traficul de persoane, ca fenomen infracţional şi social, rămâne în continuare o realitate ce necesită un efort susţinut şi continuu din partea organismelor internaţionale, a fiecărui stat în parte, dar şi a întregii societăţi. Conştientizarea efectelor negative, a impactului distrugător pe care îl are acest flagel asupra copiilor, tinerilor, femeilor şi categoriilor sociale vulnerabile devine o cerinţă fundamentală a demersului instituţional în statul de drept modern.

comments

comments