Cea de-a IV-a ediţie a evenimentului “Suceava Air Show” va avea loc sâmbătă, 29 august, la Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava.
Show-ul aviatic va fi organizat de Consiliul Judeţean Suceava, împreună cu Regia Autonomă Aeroportul “Ştefan cel Mare”, Ministerul Apărării Naţionale, Aeroclubul României “Hawks of Romania” şi Asociaţia “Bucovina Fly Club”.
În acest context, am aflat de la președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, când va fi gata noua pistă a Aeroportului Internațional Ștefan cel Mare din Suceava, pentru a fi folosită la Suceava Airshow
În timpul intervenției telefonice, Cătălin Nechifor se afla chiar la Aeroport:
”Vedem aici ce mai facem pentru a pregăti show-ul aviatic și proiectul de modernizare. Pentru data de 29 august vom avea disponibilă pista pentru show-ul aviatic, dar evident lucrările continuă la platformă, la acostamente, la căi de rulare, la turnul de control, la stația electrică. Suntem în grafic și vestea bună este că lucrăm nonstop pentru a putea profita și de timpul favorabil și de termenul care este cât mai aproape de finalizare.”
Președintele Consiliului Județean a vorbit și despre alocarea celor peste 8 milioane de lei județului Suceava, bani care vor merge la lucrările la drumuri județene și comunale:
”Suceava este județul din țară cu cei mai mulți kilometri de drum județean, 1.153. Sigur că sunt foarte multe nevoi, foarte multe necesități. Vom încerca să prioritizăm, așa încât să facem și trasee care leagă localități. La fel cum am făcut varianta de legătură prin Codrul Costânei.”
La final, Cătălin Nechifor a lansat mai multe invitații ascultătorilor:
”Vă așteptăm la Bucovina Rock Castle, vă așteptăm și sâmbătă la Comorile Muntelui! Un weekend plin așa cum a fost toată luna august!”