full screen background image

Extratereștii au împiedicat un război nuclear, susține astronautul Edgar Mitchell, veteran NASA

Edgar Mitchell     Astronautul Edgar Mitchell, veteran al NASA, component al misiunii Apollo 14 din 1971 și al șaselea om care a pășit pe Lună, a făcut o declarație surprinzătoare: el consideră că extratereștrii au jucat un rol important în împiedicarea unui război nuclear între Statele Unite și Uniunea Sovietică la începutul Războiului Rece, relatează luni 7sur7.be.

Potrivit lui, extratereștrii ne-ar fi vizitat planeta și celebra rampă de lansare ‘White Sands Proving Ground’, unde a fost detonată prima bombă nucleară din lume (deșertul New Mexico, 1945).

‘White Sands era un teren de testare a armelor atomice — iar extratereștrii voiau să ne cunoască capacitățile militare. Ne-au împiedicat să pornim războiul și ne-au ajutat să instalăm pacea pe Pământ’, a declarat Edgar Mitchell, citat de The Mirror.

Astronautul nu este singurul care susține această teorie. ‘Am vorbit cu mulți ofițeri ai Forțelor aeriene care au lucrat acolo în timpul Războiului Rece. Mi-au spus că au fost observate frecvent OZN-uri în împrejurimi, iar atunci rachetele deveneau inutilizabile. Alți ofițeri de la baze aflate pe coasta Pacificului mi-au spus că rachetele lansate de ei au fost adesea doborâte de nave spațiale extraterestre’, afirmă Mitchell.

Mitchell este sigur că extratereștri au aterizat acum aproape 70 de ani la Roswell (New Mexico) și câțiva dintre ei au fost capturați vii! ‘Cel mai bun plan era să mintă în această privință și să păstreze secretul pentru ei. Au clasificat evenimentul top secret și acest lucru a dat naștere la o cortină de fier interioară, o separare a unui grup secret în cadrul guvernului și restul publicului american’, a încheiat fostul astronaut al NASA, citat de 7sur7.be.

AGERPRES

comments

comments