Administrația Națională de Meteorologie a emis două mesaje de avertizare care vizează zilele de joi, 13 august, și vineri, 14 august.
Față de ziua de miercuri, codul portocaliu de caniculă se restrânge de la zece, la cinci județe.
Astfel, joi, 13 august, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei valul de căldură va persista, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 37 de grade şi izolat 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Cod portocaliu este instituit pentru judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin vor fi temperaturi maxime de 37 – 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În ceea ce privește ziua de vineri, 14 august, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Oltenei şi sud-vestul Munteniei, temperaturile maxime vor atinge din nou 35 – 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin vor fi în continuare temperaturi maxime de 37 – 38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.