Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului a decis să sancţioneze cu 100.000 de lei compania de transporturi feroviare, din cauza numeroaselor sesizări venite de la călători. Aceştia au acuzat trenuri fără aer condiţionat, dar cu geamurile blocate sau stricate, în condiţiile în care afară erau 38 de grade la umbră.
Mai mult, călătorii au reclamat grupuri sanitare neigienizate, sisteme de ventilaţie îmbâcsite, scaune rupte sau lipsa apei potabile. După sute de sesizări care denunţau situaţia deplorabilă în care CFR se achita de îndatoriri faţă de călători, ANPC a decis într-un final să ia atitudine.
Situaţia este la fel de gravă şi pe peroane. Inspectorii ANPC au descoperit că apa potabilă lipseşte aici, peroanele nu sunt igienizate, coşurile de gunoi lipsesc sau nu sunt curăţate iar scaunele sunt rupte sau pur şi simplu lipsesc.