full screen background image

Peste 15.000 de pachete cu ţigări, confiscate de către poliţiştii de frontieră suceveni

IMG_3373     Poliţiştii de frontieră din cadru I.T.P.F Sighetu Marmației au desfăşurat, mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în urma cărora au fost descoperite şi confiscate 15.250 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 150.000 de lei, ţigări ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din zonă.

Luni, 25 mai, la nivelul S.P.F. Rădăuți – I.T.P.F. Sighetu-Marmaţiei s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în baza datelor deţinute de către lucrătorii de frontieră, conform cărora, la un imobil de pe raza localităţii Vicovu de Sus, se află o cantitate de ţigări de contrabandă, poliţiştii de frontieră s-au deplasat la locaţia respectivă.

La imobil se afla Alina N., în vârstă de 19 ani, domiciliată pe raza jud. Suceava, care a declarat poliţiştilor de frontieră că nu locuieşte acolo şi că ea doar are grijă de casă, cât timp proprietarii sunt plecați în străinătate.

Cu acordul femeii, polițiștii de frontieră au intrat în imobil şi au descoperit, în podul casei, 10 colete, ce conțineau 6.450 de pachete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul poliției de frontieră.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii  săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 65.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

În data de 23 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, pe direcția localității Ulma, poliţiştii de frontieră au observat, în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care încărcau, într-un autoturism de teren, colete voluminoase.

În continuare, poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus, au abandonat autoturismul şi coletele şi au fugit.

Drept urmare, lucrătorii au folosit armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de avertisment, în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă, nici de această dată, persoanele în cauză nu s-au oprit şi au fugit pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile statului vecin despre caz, în vederea depistării persoanelor implicate şi cercetării în comun a  evenimentului.

În autoturismul abandonat, marca Mitsubishi Pajero, fără numere de înmatriculare, au fost descoperit mai multe colete cu ţigări.

La sediul S.P.F. Brodina, în urma inventarierii, a rezultat o cantitate de 7.300 de pachete vu ţigări, marca “Marble”, în valoare de peste 73.000 de  lei.

Autoturismul de teren, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.

Lucrători din cadrul aceluiaşi sector au mai descoperit, în aceeași zi, abandonate în apropierea frontierei de stat, 1.500 de pachete cu ţigări, marca “Marble”, de  provenienţă ucraineană, în valoare de  peste 15.000 de lei.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră de la SPF Brodina au ridicat, în vederea confiscării, întreaga cantitate de ţigări, iar în continuare se fac cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

comments

comments