full screen background image

Handbaliştii suceveni îşi joacă, miercuri, ultima şansă de a rămâne în Liga Naţională

handbal 2605     Echipa de handbal CS Universitatea Suceava este aproape de retrogradarea în eşalonul secund, aflându-se pe ultimul loc al clasamentului Ligii Naţionale, poziţie ce duce direct în Divizia A.

Cu mulţi jucători accidentaţi, studenţii au pierdut ultimele două meciuri la doar un gol diferenţă.

Miercuri, 27 mai, de la ora 17, CS Universitatea va face o ultimă încercare de a rămâne în prima ligă, într-un meci pe teren propriu, contra celor de la Poli Timişoara, liderul actual al play-out-ului.

Antrenorul secund al sucevenilor, Răzvan Bernicu, crede că echipa sa va avea o foarte grea, ţinând cont şi de faptul că 6 jucători de bază nu vor putea evolua în acest meci.

Bernicu: “Acest final de campionat ne-a prins decimaţi de accidentări. În ultimele 3 meciuri am evoluat, practic, fără 6 jucători de bază. Chiar şi aşa, băieţii au compensat aceste absenţe prin dăruire şi concentrare făcând meciuri strânse, la limită. Dacă ne uităm în compania cui am pierdut şi ce jucători au adversarele noastre, zic eu că ne-am achitat cât am putut de bine la ora respectivă, de sarcini. Am ajuns, din păcate, la mâna rezultatelor… Mai avem o singură şansă şi trebuie să ne agăţăm de ea şi să credem până la capăt, să ieşim cu capul sus de pe teren, mulţumiţi că am dat totul.”

Şi unul dintre jucătorii suceveni, Alin Petrea, speră că, totuşi, echipa sa se va salva de la retrogradare.

Petrea: “Şansele noastre de a rămâne în Liga Naţională au scăzut destul de mult şi, din păcate, suntem la mâna rezultatelor. Dar, pentru aceasta, trebuie să câştigăm acest meci cu Timişoara şi, în acelaşi timp, să sperăm ca cei de la Târgu Jiu să scoată maxim un punct în cele două meciuri pe care le mai au de disputat. Miercuri vom avea din nou o misiune destul de dificilă, chiar dacă Timişoara şi-a asigurat deja rămânerea în Liga Naţională.”

Alt jucător al CS Universitatea, Cristian Aldica, speră ca echipa să câştige cele trei puncte puse în joc.

Aldica: “Sperăm să facem un meci cât mai bun, mai ales că avem mare nevoie de cele trei puncte. Am pierdut în ultimele două etape la limită, deoarece n-am gestionat cum trebuie finalul de meci, dar eu sper să câştigăm şi să rămânem în prima ligă”.

comments

comments