Cel puţin trei persoane au murit în urma inundaţiilor provocate de ploile abundente din statele americane Texas şi Oklahoma, peste 350 de case au fost distruse, iar mai mult de o mie au fost avariate.
O echipă de salvare caută trei persoane dispărute în orașul texan San Marcos, în timp ce o persoană a murit, iar altele sunt blocate în zone în care autoritățile nu pot ajunge din cauza vremii nefavorabile, scrie Mediafax.
În Oklahome, o femeie a murit după ce mașina sa a fost luată de ape, iar în orașul învecinat Claremore, un pompier a murit în misiune.
Peste 1.000 de persoane se aflau duminică după-amiaza în adăposturi, iar oficialii din Hays County şi din oraşele San Marcos şi Wimberleyau emis restricţii de circulaţie de duminică, ora 21.00, până luni, ora 07.00, din cauza pericolelor reprezentate de inundaţii.