Joi, 30 aprilie, a avut loc, la Suceava, Concursul Județean de Nursing “Împreună învățăm să salvăm vieți”, organizat de Centrul de Studii ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Concursul a avut loc la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu Suceava” şi a fost destinat cursanţilor şcolilor postliceale sanitare din judeţ.
Au participat şase echipaje din Suceava, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni.
Participanţii au avut de rezolvat o probă teoretică (Fiinţa umană şi nursing+ test+grilă, prezentarea nevoilor fundamentale, eseu liber: Rolul asistentului medical) şi una practică (Tehnici de nursing – Puncţia venoasă, resuscitarea, fişa de observaţii).
Premiul I a fost obţinut de Şcoala Postliceală Sanitară Suceava, Premiul II, de Şcoala Postliceală Sanitară Rădăuţi, iar Premiul III, de Şcoala Postliceală Sanitară Christiana Suceava
Premiile obţinute constau în diplome şi trofee.
Școala Postliceală Sanitară Rădăuți (care a obținut locul I la concursul interjudețean de la Pașcani ”Să ajutam!”, desfășurat în noiembrie 2014), a participat cu un echipaj format din trei cursanți de anul I, viitori asistenți generaliști, câte unul din fiecare clasă – Naomi Alisa Bodale, Marioara Sbiera Onica şi Mihaela Luminița Ursachi.
Obiectivele principale ale activităţii au fost: cunoaşterea şi popularizarea la nivel județean a calității activității didactice din școlile postliceale de stat și particulare; evaluarea şi verificarea experienţei în domeniul medical pe care au căpătat-o viitorii absolvenți; evaluarea acumulării de cunoştiinţe medicale dobândite în cadru formal şi nonformal; formarea la cursanți a constiinţei profesionale; cultivarea respectului pentru meseria aleasă, pentru demnitate umană și altruism; educarea tinerilor în spiritual respectului pentru profesinalism, pentru meseria bine făcută, prin aplicarea principiilor deontologice ale profesiei de asistent medical generalist; sporirea nivelului de însuşire a tehnicilor de nursing.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuți