Grupa Pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a intervenit, luni dimineaţă, pentru asanarea unor elemente de muniţie, descoperite pe raza comunei Arbore, în zona Tei.
Un localnic care efectua lucrări agricole pe un teren extravilan, a descoperit muniţia şi a anunţat imediat autorităţile .
Echipajul format din căpitanul Ilie Şveduneac, maistrul militar Iulian Pentilescu şi plutonierul adjutant Marius Chimiuc, s-a deplasat la faţa locului, şi după cercetarea locului au identificat şi ridicat un proiectil exploziv calibrul 122 milimetri şi un focos de artilerie, ambele provenind din Al Doilea Război Mondial.
Proiectilul era trecut prin gura de foc, echipat cu focos şi în stare perfectă de funcţionare.
După încheierea misiunii de asanare, pirotehnicienii au instruit localnicii şi reprezentanţii autorităţilor locale (Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă) aflaţi la faţa locului privind modul de comportare în astfel de situaţii, pentru a nu se expune unui pericol major.
Elementele de muniţie au fost transportate şi depozitate provizoriu, până la distrugerea lor într-un poligon autorizat.
Misiunea s-a desfăşurat cu profesionalism, fără să fie puse în pericol vieţi omeneşti sau bunuri materiale.