full screen background image

Primăriile, avertizate pentru salubritatea precară

Constantin Harasim     Trei comisii inter-ministeriale, cu participarea lucrătorilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, au bătut judeţul Suceava, timp de o lună. Acestea, din care au fcut parte şi reprezentaţii Prefecturii, au avut ca obiect, conform Ordinului nr. 56 din 22 martie, al prefectului Florin Sinescu, verificarea salubrităţii unităţilor administrativ-teritoriale. Subprefectul Constantin Harasim declară că, în urma controalelor efectuate, 12 primării au primit sancţiuni cu avertisment, starea de curăţenie a localităţilor în cauză lăsând de dorit. „Urmează ca aceste avertismente date şi măsurile de conformare stabilite să fie verificate după data de 1 mai. În general, cu excepţia celor 12 unităţi administrativ-teritoriale, se pare că, până acum, nu sunt probleme deosebite. Sperăm ca nici să nu apară”, a declarat Harasim.

 

comments

comments




Leave a Reply

avatar