full screen background image

Kovesi cere încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi

DNA     Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată.

Kovesi a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a solicita președintelui Camerei Deputaților ridicarea imunității deputatului Ion Ochi.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizițiile publice, Ion Ochi, în calitate de vicepreședinte CJ Brașov, a convenit cu Nica Cristian Dorin ca firma acestuia să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, DJ 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului.

DNA precizează că, prin aceasta, a urmărit obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat).

“Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie — decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier. Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații. Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma lui Nica a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea lui Ion Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri, cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată”, se arată în comunicat.

Procurorii susțin că pentru a-i asigura folosul, Ion Ochi i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate.

“Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Viorel Costea și Nicolae Blaga, a fost constituită la 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui CJ Brașov. În acest sens, la 2 aprilie 2012, Ochi, în baza împuternicirii emise de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate. Ulterior, la 26 aprilie 2012, firma lui Nica a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 și situația de șantier aferentă aceleiași luni, prin care se atesta și se solicita decontarea unor lucrări în valoare de 2.507.444,30 lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului”, se spune în document.

DNA menționează că, pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, Todorică Constantin Șerban, la solicitarea lui Ochi și pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28 septembrie 2012, prelungindu-se fără termen.

“Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor. În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea lui Nica a primit banii de la CJ Brașov”, au constatat anchetatorii.

Sursa citată subliniază că, prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de peste 2,5 milioane lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.

DNA mai precizează că procurorii au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de: Nicolae Blaga — director al Serviciului de Administrare Drumuri și Viorel Costea — șef al Direcției de Administrare Drumuri din CJ, funcții deținute la data faptei, Cristian Dorin Nica — director al unei societăți comerciale, Todorică Constantin Șerban — primar al localității Prejmer.

comments

comments