Președintel Klaus Iohannis cheamă luni, 20 aprilie, partidele în vederea unor consultări referitoare la stadiul legislației electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Pe agenda consultărilor se vor mai afla discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public.
Administrația Prezidențială a făcut public și calendarul consultărilor. Așadar, programul pentru aceste întrevederi va fi următorul:
• ora 10.00 – Partidul Social Democrat;
• ora 11.00 – Partidul Naţional Liberal;
• ora 12.00 – Uniunea Naţională pentru Progresul României;
• ora 14.00 – Partidul Conservator;
• ora 15.00 – Uniunea Democrată Maghiară din România;
• ora 16.00 – Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale;
• ora 17.00 – Partidul Poporului – Dan Diaconescu.