full screen background image

Persoanele care obţin venituri după pensionare pot cere recalcularea pensiei

pensionari     Persoanele care obţin venituri după data pensionării pot solicita recalcularea pensiei, astfel încât cuantumul acesteia să fie mărit.

Pensia poate fi recalculată, în anumite situaţii, chiar dacă această deja a fost stabilită, conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, notează avocatnet.ro. „Pensionarii pentru limita de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii”, scrie în actul normativ menţionat.

Recalcularea poate fi cerută oricând după ieşirea la pensie, potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, dacă persoana în cauză obţine venituri pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale. Concret, legea nu impune realizarea unui stagiu minim de cotizare (după pensionare) pentru solicitarea recalculării, iar acest lucru poate fi făcut după fiecare stagiu. Cererea de recalculare se obţine de la casele teritoriale de pensii şi se depune tot acolo.

comments

comments