full screen background image

Un bărbat din Bogdăneşti şi-a tăiat mîna la circular, în timp ce tăia o scândură

circular de lemne     În cursul serii de marţi, la ora 19.50, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, la o societate comercială din comuna Bogdănești, a avut loc un accident de muncă.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, în timp ce se afla în incinta societății şi tăia o scândură la circular, un bărbat, de 49 de ani, din localitate, angajat al firmei, a scăpat mâna dreaptă în pânza circularului, care l-a tăiat în zona degetului mare.

Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat cu “amputare deget mâna dreaptă”.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul producerii unui accident de muncă, ce urmează a fi soluționat procedural, despre incident fiind sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.

comments

comments