full screen background image

Recomandări al poliţiştilor, pentru a nu fi victimele furturilor de biciclete

bicicleta asigurata     La începutul săptămâni, poliţiştii atrăgeau atenţia cu privire la măsurile ce trebuie adoptate pentru a nu fi victimele furturilor de biciclete.

Cu toate acestea, joi, a fost sesizat un nou astfel de furt datorat, în mare parte, tocmai ignorării măsurilor preventive, bicicleta fiind lăsată nesupravegheată şi neasigurată.

La ora 19.15, o femeie, din municipiul Suceava, a sesizat faptul că persoane necunoscute au sustras o bicicletă, din scara blocului.

Din verificările efectuate a rezultat că, în intervalul orar 18.00-19.00, persoane necunoscute au sustras, de pe scara blocului unde reclamanta domiciliază, o bicicletă de damă pe care nepoţica lor o lăsase sprijinită de balustrada metalică, de la parterul scării blocului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Odată cu apropierea sezonului cald, cetăţenii utilizează mai des, ca mijloc de transport sau doar pentru activităţi de recreere, bicicletele.

Pe lângă aspectele benefice, utilizarea bicicletelor presupune şi anumite atitudini comportamentale cu componentă preventivă care trebuie adoptate.

În primul rând, cei care merg pe bicicletă trebuie să respecte legislaţia rutieră şi să ia toate măsurile necesare pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutier.

Un alt lucru care trebuie însă avut în vedere este şi modul de asigurare a bicicletelor, cetăţenii trebuind să respecte câteva reguli minime pentru a nu deveni victimele unor infracţiuni de furt.

Poliţiştii recomandă ca bicicletele să fie depozitate doar în spaţii închise şi asigurate cu sisteme de siguranţă.

Nu lăsaţi bicicletele nesupravegheate în parcuri sau în afara magazinelor, pentru că, prin natura lor, reprezintă o ţintă uşoară pentru hoţi, care îşi pot asigura imediat scăparea, deplasându-se chiar cu obiectul infracţiunii – respectiv bicicleta în cauză.

Asiguraţi blocarea roţilor cu lanţuri speciale şi alte sisteme de siguranţă.

Nu depozitaţi bicicletele în zone neiluminate, în scări de bloc, mai ales dacă nu sunt prevăzute cu interfon.

Păstraţi documentele de achiziţie şi alte date de identificare a bicicletelor.

comments

comments