Premierul Victor Ponta a declarat azi că, în opinia sa, anul 2013 oferă un “context politic şi social” optim pentru procesul de revizuire a Constituţiei.
‘Sunt absolut convins că avem nevoie de o modificare constituţională. Cum a spus preşedintele Comisiei de la Veneţia – orice Constituţie o dată a zece ani trece printr-o procedură de updatare la noile realităţi. Noi am avut o primă revizuire în 2003, iată că sunt zece ani de atunci. De ce trebuie anul acesta? Pentru că eu cred că este un context politic şi social în care se poate revizui Constituţia. Anul viitor va fi din nou context electoral. Ar fi riscant să spunem că nu facem anul acesta, lăsăm pe altă dată. Cred că este un moment bun, în care putem lăsa deoparte ambiţiile personale şi ne putem gândi pentru următorii zece ani să avem o Constituţie prin care să facem mai eficiente instituţiile statului decât au fost în ultima perioadă”, a spus Ponta în timpul dezbaterii “Statutul magistratului şi independenţa justiţiei”, organizată de Forumul Constituţional, în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România.
Premierul a precizat totodată că modificările propuse în cadrul procesului de revizuire a Constituţiei nu privesc structura acesteia, ci mai degrabă reprezintă “un reglaj fin al unora dintre prevederile constituţionale, un reglaj fin care să ne arate că am înţeles anumite puncte care nu au funcţionat sau care nu au fost suficient de clare în ultimii zece ani, care să ne permită în următoarea perioadă să nu mai mergem în fiecare zi la CCR să ne lămurească ce vrea să spună Constituţia”.
De asemenea, Victor Ponta a explicat că este necesar ca noua Constituţie a României să respecte toate prevederile europene şi să beneficieze de expertiza şi de avizul obiectiv al reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia.
Leave a Reply