Viceprimarul cu atribuţii de primar Tiberiu Maerean nu renunţă, încă, la funcţia pe care o ocupă la conducerea Primăriei Rădăuţi.
Maerean a declarat, pentru Radio VIVA FM, că, în şedinţa PSD de săptămâna trecută, i s-a reproşat faptul că “nu este suficient de flexibil în aplicarea legii”, dar că el nu este dispus să facă niciun fel de compromis.
Maerean: “În biroul executiv al PSD Rădăuţi, s-a hotărât schimbarea mea din funcţie, motivat de faptul că nu sunt suficient de flexibil în aplicarea legii. Din păcate, această sintagmă nu mi-a fost explicată şi nu am reuşit să o înţeleg nici din luările de cuvânt ale colegilor. Astfel încât rămân acelaşi – om al aplicării legii, al corectitudinii din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte posibilităţile de schimbare a mea din funcţie, domnii consilieri m-au numit, domnii consilieri mă pot schimba. Însă, eu am încredere în domniile lor şi cred că, în final, la ora votului, înţelepciunea va dicta soluţia cea mai bună. Nu că aş fi de neînlocuit sau că altă persoană nu ar fi în stare să facă ceea ce fac eu. Dar, în acest moment, se produce o cotitură în activitatea Primăriei Rădăuţi, care era o activitate marcată de multiple şi profunde nelegalităţi, către o activitate legală, corectă, în slujba cetăţeanului şi nu în slujba unor buzunare private. Aşa că sper, încă o dată, ca Dumnezeu să le dea gândul cel bun, colegilor mei. Pentru municipiul Rădăuţi, pentru că, în definitiv, ceea ce fac eu aici fac doar din dorinţa de a ajuta municipiul, din dragoste pentru rădăuţeni. Pentru că, din punct de vedere personal, eu sunt într-o continuă pierdere. Dar, mi-am asumat această pierdere, tocmai din dorinţa de a face lucruri cât mai bune pentru rădăuţeni.”
Şedinţa extraordinară a Consiliului Local în care se va discuta schimbarea din funcţie a lui Maerean va avea loc joi, cu începere de la ora 14.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi