Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată, miercuri seară, prin 112, despre faptul că, în jurul orei 20.00, un bărbat, de 64 de ani, din localitate, a fost agresat în locuinţă de nepotul său, de 27 de ani, din comuna Rădăşeni.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 20.00, tânărul, aflat în stare avansată de ebrietate, s-a dus la locuința rudei sale, unde, pe fondul unui conflict spontan, a distrus mai multe bunuri și l-a agresat pe unchiul său.
Victima a fost transportată și internată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, urmând ca, în funcţie de rezultatul verificărilor și de numărul de îngrijiri medicale acordate victimei, să se dispună procedural.