full screen background image

Aproape 350 de şoferi verificaţi cu etilotestul, în urma unei acţiuni a Poliţiei Rutiere

POLITIST     În cursul zilei de miercuri, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţişti de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice, după ce au consumat băuturi alcoolice.

Poliţiştii au constat două infracţiuni rutiere, aplicând 109 sancţiuni contravenționale, în valoare de 25.785 de lei.

De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere (din care 1 pentru consum de alcool şi 5 pentru alte abateri) şi 6 certificate de înmatriculare reţinute.

În cadrul acţiunii, 340 de conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest.

Un tânăr, de 25 de ani, a condus autoturismul, pe Strada 1 Mai din municipiul Suceava, având o alcoolemie de 0,49 mg/ l alcool pur în aerul expirat. La spital, a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal.

comments

comments