full screen background image

Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute, în creştere față de sezonul precedent

stk63612cor     Numărul total al cazurilor de infecții respiratorii acute a fost, la nivel național, de 111.612, cu 8% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă, și cu 45% mai mare față de aceeași săptămână a sezonului precedent (76.954), informează Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT) în raportul privind evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei si a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) in sezonul 2014-2015 – săptămâna 9-15 februarie.

Potrivit raportului publicat pe site-ul instituției, activitatea gripală evoluează “cu intensitate medie”, cu tendință de extindere regională în zona sudică (Constanța, București, Dâmbovița) și în zona de nord-est și sud-est (Iași, Suceava, Neamț, Galați), cu focare locale (județul Sibiu ) și cu cazuri sporadice în unele județe, “morbiditatea prin infecții respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă, dar încadrându-se în intervalul așteptat”.

Raportul CNSCBT relevă că, în intervalul 9-15 februarie, s-au înregistrat, la nivel național, 352 cazuri de gripă și 29 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI).

Au fost înregistrate cinci decese noi la cazuri de SARI confirmate cu virus gripal, iar numărul total al deceselor confirmate cu gripă este de șase.

CNSCBT adaugă că, de la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, gripei si SARI și până la data de 17 februarie, au fost confirmate, în laborator, un număr de 399 cazuri de gripă.

Totodată, raportul citat mai notează că, până la jumătatea lunii februarie, au fost vaccinate antigripal 474.839 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

comments

comments