Bine v-am regăsit, dragii mei!
Tocmai am aflat o veste care, la prima vedere, nu poate decât să mă bucure. Guvernul a pregătit o nouă strategie privind protecția copilului. Iar strategia aceasta se datorează îngrijorării sporite legată de timpul petrecut de aceștia în fața calculatorului.
Drept urmare, guvernanții și-au propus să dea pe viitor amenzi dure părinților care îi lasă pe cei mici să stea mai mult de patru ore în fața calculatorului. Ideea de a limita timpul în fața gadget-urilor, nu e rea. Căci, drept e că astfel de părinți, dovedesc inconștiență și lipsă de responsabilitate. Am tot vorbit de efectele nocive ale expunerii prelungite a copiilor în fața diferitelor ecrane, deci nu le voi repeta astăzi.
Mă întreb, însă, cum se va reuși o monitorizare a activității copiilor la calculator… Poate se va face prin deducție: părintele petrece 8 – 10 ore sau chiar mai mult la serviciu. Copilul petrece 4 – 5 ore la școală. Scăzând timpii fiecăruia, ajungem la concluzia că mulți copii petrec în lipsa părinților aproximativ 4 – 5 ore pe zi. În care își fac temele, iar restul de timp presupunem, în varianta pesimisistă, că îl petrec în fața calculatorului. Pentru că părinții preferă să-i știe în siguranță în casă, chiar și în fața unui ecran, decât colindând străzile.
Drept urmare, îi amendăm pe părinții care au un program de lucru prelungit. Iar aceștia, ar putea eventual să muncească și mai mult pe viitor pentru a avea bani să plătească amenzile… Nu vi se pare un cerc, deloc benefic, care se învârte în jurul copilului, ce rămâne cu ochii pironiți tot în calculator?
În țările puțin mai civilizate în comparație cu a noastră, guvernele gândesc strategii privind protecția copilului, venind în sprijinul familiei. Înființând Centre de zi sau Centre cu programe de tip After School. La noi existența acestora este îngreunată de o metodologie ambiguă, care pune mai mult bețe în roate, decât ajută… Dar nu e mai simplu să începi cu o pedeapsă, decât să găsești cauza și eventual să sprijini?… Cam așa se întâmplă la noi. Se alege calea cea mai simplă, care nu rezolvă pe termen lung mai nimic.
Căci, nu-mi imaginez că părintele supărat va lipi amenda pe ecranul calculatorului, interzicându-i celui mic accesul pe timp nelimitat. E nevoie de alternative, dragii mei! Căci, am experimentat și verificat. Oferind alternative, vei reuși să ridici de la calculator aproape orice copil, oricât de pasionat de el ar fi. Dar în lipsa ta de acasă și lipsit fiind de alternative, tot în scaunul din fața ecranului se va face gaură…
Ce să zic, dragi părinți, potențiali amendabili… Nu cred că e nevoie să vină cineva să vă ceară bani pentru a conștientiza răul pe care îl facem copiilor noștri dacă nu le oferim o alternativă.
Și, până la momentul la care guvernanții se vor gândi și la soluții pe lângă sancțiuni, cred că e datoria fiecăruia să le căutați, fiecare în curtea dumneavoastră. Sper să vă ajute, cât de puțin, și consumarea zilnică a dozelor de educație.