full screen background image

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi: “Autovehiculele noastre sunt la 25% din ceea ce avem nevoie”

cornaci 2     Anul 2014 a fost unul extrem de încărcat, cu o multitudine de activităţi în spaţiul public, pentru jandarmii suceveni.

Prezent în emisiunea VIVA Cafe, mr. Bogdan Cornaci, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi din Suceava, a declarat că lucrătorii instituţiei pe care o reprezintă şi-au făcut bine treaba.

Cornaci: “În primul rând, anul 2016 ar putea fi caracterizat ca unul foarte încărcat, cu o multitudine de activităţi în spaţiul public. Dar, modul în care ne-am atribuit atribuţiile poate duce la concluzia că ne-am făcut treaba.”

Mr. Bogdan Cornaci crede că jandarmii sunt bine pregătiţi, dar probleme apar în ceea ce priveşte dotările cu mijloace tehnice, în special cu autovehicule.

Cornaci: “În ceea ce priveşte componenta umană, putem spune că jandarmii noştri sunt bine pregătiţi. Cunosc modul în care trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. Problemele care apar sunt pe linie logistică, şi mă refer aici la nivelul de înzestrare, în special cu autovehicule. Autovehiculele noastre sunt la 25% din ceea ce avem nevoie.”

O atenţie deosebită este acordată relaţiei jandarmilor cu cetăţenii suceveni.

Cornaci: “IJJ Suceava acordă o atenţie deosebită realizării unui parteneriat real cu socitatea civilă, drept pentru care e necesar ca jandarmul aflat în stradă să aibă un comportament exemplar. Jandarmul, în orice ipostază ar fi, are datoria să dovedească solicitudine, operativitate şi competenţă profesională, să afişeze o poziţie demnă şi să aibă, în relaţiile cu publicul, o atitudine bazată pe integritate, respect pentru ordine şi lege, imparţialitate şi responsabilitate.”

cornaci 1

comments

comments