Fondul Monetar Internaţional cere României un studiu de impact înainte de a adopta legea insolvenţei persoanelor fizice.
Reprezentanţii FMI au trimis o scrisoare Băncii Naţionale după ce Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a demarat discuţiile asupra legii insolvenţei.
Deocamdată, parlamentarii care trebuie să finalizeze proiectul s-au reunit pentru a analiza şi a discuta propunerile şi obiecţiile trimise deja de instituţiile implicate.
De altfel, delegaţia Fondului Monetar Internaţional vine mâine în România. Oficialii FMI vor face o a treia evaluare a acordului cu România.
Reprezentanţii Fondului, cei ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale vor evalua progresele făcute de Guvern, dar şi măsurile pentru anul acesta. Misiunea FMI va rămâne în România până pe 10 februarie.
România are cu FMI un acord stand-by de tip preventiv de două miliarde de euro, aprobat în 2013. Acordul ar urma să se încheie anul acesta, în septembrie.