Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Codului muncii.
Principalele schimbări din Codul muncii se referă la durata concediului de odihnă anual sau la cel de maternitate.
De asemenea, dacă staţi acasă pentru că vi s-a îmbolnăvit copilul, atunci acea perioadă se consideră perioadă de activitate prestată.
Mai exact, iniţiatorii au propus ca durata concediului medical să nu afecteze durata concediului de odihnă.
Totodată, în Codul muncii a fost introdusă şi precizarea conform căreia salariatul va avea dreptul la concediu de odihnă chiar şi în situaţia în care concediul medical se întinde pe durata unui întreg an calendaristic.
În această situaţie, angajatorul va fi obligat să acorde concediul de odihnă într-o perioadă de 18 luni, începând cu anul următor celui în care salariatul s-a aflat în concediu medical.
Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă doar la încetarea contractului individual de muncă.