Un pădurar, de 60 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, Canton Silvic “Hașca”, a sesizat, luni, despre faptul că a fost victima infracțiunii de ultraj.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, care l-a găsit pe pădurar pe raza satului Pleșa, în DJ 209 L.
Victima a declarat că, în timp ce se afla în patrulare, s-a sesizat cu privire la faptul că mai multe persoane încarcă bușteni în autoutilitara unui bărbat, de 43 de ani, din satul Pleșa, comuna Mănăstirea Humorului.
Pădurarul a fotografiat, cu telefonul mobil, buștenii ce erau încărcați, moment în care proprietarul maşinii a strigat la pădurar să șteargă fotografia, amenințându-l cu acte de violență, după care l-a lovit cu pumnul.
S-a luat legătura cu procurorul de serviciu, cauza fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, urmând a se dispune procedural.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, care va fi soluţionat procedural.