Proiectele Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară “Zona metropolitană” Suceava, respectiv cele în care sunt includ pe cele 14 unităţi administrativ-teritoriale, se ridică la circa 352 de milioane de euro, anunţă primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, preşedinte al aceste structuri.
Pe de altă parte, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane Suceava în intervalul 2014-2020, valoarea proiectelor individuale ale autorităţilor locale componente, dar şi cea a celor în care sunt implicate câte două unităţi administrativ-teritoriale vecine, urmâreşte atragerea de aproape 300 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Lungu: “Valoarea totală a proiectelor pregătite pentru perioada 2014-2020 este de 652 de milioane de lei. Este o strategie corect făcută, iar municipiul Suceava are prinse în aceasta a o serie de proiecte care deja, astăzi, sunt în curs de derulare. Vreau să subliniez că această strategie nu este o utopie, ci o realitate”.
Pe lista proiectelor prioritate pentru programarea europeană 2014-2020, judeţul şi municipiul Suceava figurează cu implementarea unui sistem ecologic de transport public în Zona Metropolitană Suceava, cât şi de amenajarea, în mai multe localităţi din această zonă, a unor parcuri fotovoltaice pentru asigurarea producerii de energie regenerabilă, proiecte de 388,5 de milioane de euro.
În curs de derulare se află proiectul de reabilitare a 10 străzi, pasajului CFR şi Podului de peste râul Suceava, ambele din cartierul Iţcani, cu 8 milioane de euro, cât şi proiectul de modernizare a zonei centrale municipiului Suceava, în prezent în procedură de licitaţie pentru desemnarea constructorului.
Tot pe cale de fi materializat este proiectul de reabilitarea a sistemului de iluminat public, cu fonduri elveţiene, de 4 milioane de euro, dar şi cel de finalizare a modernizării unor unităţi de învăţământ de pe raza reşedinţei de judeţ, cu o valoare tot de 4 milioane de euro.
Primăria Suceava figurează în Strategia de dezvoltare a Zonei Metropolitane cu proiectele de reabilitare a Gării Iţcani, amenajarea unui sediu de teatru şi filarmonică la Centrul Cultural “Bucovina”, extinderea Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, modernizarea Patinoarului arficial etc.