În perioada imediat următoare, poliţiştii previzionează o creştere a numărului de persoane ce se vor deplasa în zona centrelor comerciale pentru cumpărături, precum şi o sporire a valorilor monetare ce urmează a fi utilizate pentru tranzacţii financiare şi achiziţii de bunuri.
În aceste condiţii, la nivelul întregului judeţ au fost dispuse măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, fiind stabilite itinerarii de patrulare suplimentare în vederea includerii tuturor locaţiilor de interes şi cu grad de risc.
O primă urmare a fost şi constatarea, într-o singură zi a trei infracţiuni flagrante, persoanele implicate fiind identificate imediat, iar prejudiciile recuperate.
Astfel, duminică,agenţii Postului de poliție Frumosu, în cadrul activităţilor specifice de patrulare, s-au autosesizat despre faptul că o persoană a pătruns într-un magazin mixt din localitate și a sustras bunuri şi bani.
Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, prin forţarea celor două uşi de acces, a pătruns în magazinul administrat de o femeie, de 41 de ani, din localitate, și a sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice și suma de 72 de lei, valoarea totală a bunurilor fiind de 300 de lei.
A fost identificat bărbatul în cauză, ca fiind un localnic, de 37 de ani.
Cercetările continuă ,pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, urmând să se dispună procedural.
Tot duminică, la ora 16:00, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza de competență, agenţii Poliţiei Comunale Şcheia au identificat două persoane care transportau, cu o căruţă, lemne pentru foc, pe strada Aeroportului, din localitate.
A fost identificată o femeie, de 38 de ani, și un tânăr, de 16 ani, localnici, mamă și fiu, care se deplasau, cu un atelaj hipo în care erau încărcate mai multe lemne pentru foc, despre care cei doi au declarat că le-au sustras de pe strada Cascadei, din localitate.
Procedându-se la inventarierea, de către un lucrător silvic din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți, a materialului lemnos sustras, s-a stabilit cantitatea de 33 de bucăți de lemn de esență tare, din speciile frasin și paltin, în volum de 0,9 metri steri, echivalent a 0,56 metri cubi, sustrase din inventarul Cantonului Silvic Suceava.
Materialul lemnos sustras a fost ridicat și predat, pe bază de dovadă, lucrătorului silvic, valoarea prejudiciului urmând a fi stabilit de către lucrătorii Ocolului Silvic Pătrăuți.
De asemenea, duminică, la ora 15:20, în cadrul activităţilor de patrulare, poliţiştii au reuşit să prevină o faptă de furt, identificând în flagrant o persoană de sex masculin care încearca să pătrundă într-o clădire amplasată pe strada Avram Iancu, din Municipiul Suceava.
A fost identificat un bărbat, de 29 de ani, din comuna Cornu Luncii, care a pătruns prin spargerea geamului de la uşa de acces şi forţarea acesteia.
Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Suceava, pentru continuarea cercetărilor, asupra acestuia nefiind găsite alte bunuri decât cele personale.
Valoarea prejudiciului cauzat urmează a fi stabilit ulterior.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt calificat, urmând să se dispună procedural.