Închiderea străzii Gheorghe Doja reprezintă o problemă nu numai pentru firma “Pfeiffer”, care modernizează rețelele de apă și canalizare, ci și pentru conducerea Primăriei sucevene.
Blocarea circulației pe artera care face legătura între cartierele Burdujeni și Ițcani nu este acceptată de primarul Ion Lungu, care a declarat, marţi, că, astfel, ar fi afectat nu numai transportul public, ci și accesul riveranilor.
Lungu: “Acolo sunt de făcut foarte multe subtraversări, am fost şi eu la faţa locului. E şi o parte bună, se fac acele racorduri necesare, pentru că, până la urmă, de asta am dus apa şi canalizarea în zonă. Dar, cu ceea ce au cerut ei, să închidem strada timp de două săptămâni, de la intersecţia cu strada Jean Bart, nu pot fi de acord, pentru că trebuie să ne gândim şi la transportul public şi la riveranii care au case în zonă. Sper să găsim soluţii alternative, în aşa fel încât să lucrăm pe tronsoane şi, alternativ, pe benzi.”
În schimb, șeful de șantier al firmei “Pfeiffer”, Cristian Munteanu, a spus că, fără închiderea străzii Gheorghe Doja, lucrările de apă şi canalizare nu se pot derula operativ.
Pe artera în cauză au loc lucrări în cadrul proiectului de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și rețelelor de canalizare de canalizare, intervenții finanțate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Sectorial – Mediu.
Oficialii companiei “Pfeiffer” spun că vor să termine de branșat locuințele din zonă, după care să tracă la asfaltare.