Vineri, 21 şi 28 noiembrie, 144 de elevi jandarmi, cadre militare şi personal contractual de la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni vor dona sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava.
Obiectivul acţiunii este refacerea rezervelor de sânge transfuzabil, în condiţiile în care, în ultima perioadă de timp, numărul donatorilor a scăzut considerabil.
Prin acest gest, jandarmii se alătură tuturor celor care au înţeles să răspundă pozitiv apelurilor în care donarea de sânge înseamnă salvarea de vieţi omeneşti.