Sâmbătă, 8 noiembrie, între orele 12.00 şi 14.00, se va desfăşura manifestările “CENTENARUL MUZEULUI FĂLTICENILOR” (1914-2014) şi MUZEUL DE ARTĂ “ION IRIMESCU” – LA PATRU DECENII.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Consiliul Local Fălticeni, Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, Fundaţia Culturală “Ion Irimescu”, Muzeul apelor “Mihai Băcescu” Fălticeni şi “Galeria Oamenilor de Seamă Fălticeni”, în parteneriat cu Central Cultural Bucovina, Centrul pentru Promovare şi Conservare a Culturii Tradiţionale Suceava şi Casa Memorială “Mihail Sadoveanu” Fălticeni.
Astfel, sâmbătă, de la orele 12.00, în Sala Pictor “Aurel Băeşu” va avea loc sesiunea jubiliară dedicată acestor aniversări, urmată de intervenţii ale invitaţilor, personalităţi ştiinţifice şi culturale.
Începând cu orele 13.00, la Muzeul de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni, se va desfăşura vernisajul expoziţiei de pictură “Aurel Băeşu”, împreună cu lansarea albumului “Aurel Băeşu”, prezentat de prof. univ. dr. Gheorghe Macarie. Invitaţii vor asista şi la un recital oferit de pianistul Laur Hreniuc.
De la orele 14.00, la Muzeul apelor “Mihai Băcescu” din Fălticeni, cei interesaţi pot vizita expoziţia de carte veche “Tipărituri brâncoveneşti în patrimoniul muzeelor fălticenene”, prezentată de prof. dr. Doina Mândru şi prof. dr. Gheorghe Brădăţanu.
Tot Muzeul apelor “Mihai Băcescu” va găzdui şi expoziţia documentară “Vasile Ciurea, întemeietorul Muzeului Fălticenilor”, prezentată de prof. Mioara Gafencu.
În aceeaşi locaţie, participanţii se vor bucura de recitalul “Balada lui Brâncoveanu”, susţinut de Ion Creţeanu.
Leave a Reply