Curtea de Apel Bucureşti a înlocuit măsura arestării preventive cu arestul la domiciliu pentru preşedintele Siveco, Irina Socol, cercetată pentru evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, instanţa dispunând ca aceasta să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere.
Instanţa a admis, marţi, contestaţia Irinei Socol, formulată după ce, în 22 octombrie, Tribunalul Bucureşti a dispus ca aceasta să fie cercetată în continuare în arest preventiv.
“Admite cererea formulată de inculpată privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura arestului la domiciliu, prev. de art. 218-222 C.p.p., măsură care se va lua pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare”, potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
În timpul arestului la domiciliu, Irina Socol nu poate părăsi imobilul fără încuviinţarea instanţei, iar instanţa a dispus şi ca aceasta să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere.
De asemenea, Irina Socol trebuie să meargă în faţa procurorilor sau a instanţei de câte ori va fi chemată şi are interdicţie să comunice cu Aurora Ecaterina Crusti, preşedintele comercial adjunct al Siveco România, inculpată în cauză, precum şi cu suspecţii Tiberiu Grabany şi Dumitru Constantinescu.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, Irina Socol urmând să stea în arest la domiciliu la locuinţa sa din Bucureşti.
Irina Socol şi Aurora Crusti au fost arestate preventiv în 9 septembrie, la cererea procurorilor de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, care instrumentează acest dosar.
Leave a Reply